Ca întotdeauna, munca dascălului din zilele noastre (sau mai mult ca niciodată) este enormă: activităţile de la catedră, formarea sa permanentă, consilierea elevilor şi părinţilor, activităţi extraşcolare, munca de acasă ( corectarea lucrărilor, pregătirea fişelor de lucru pentru lecţii, etc)…Dacă permanent se află în situaţia de a se (auto)instrui, pregătit să cunoască tot ceea ce este nou, pentru a transmite mai departe informaţiile corect, MĂRIA SA, ELEVUL, pare să aibă aptitudini şi competenţe mai alese, ca niciodată: notele sunt mai mari şi se iau parcă mai uşor ( faţă de elevii de altădată).Elevii au pretenţia de a li se pune note mari, argumentând(am scris, am ştiut) de unde noi profesorii, să tragem concluzia că ei ştiu să se autoevalueze foarte bine!? Acum notele se negociază. Raportul muncii pare a se fi răsturnat: profesorului i se cere cât mai multe şi e mereu ocupat în a-şi duce la îndeplinire sarcinile, iar elevul pare să aibă cât mai puţine îndeletniciri şcolăreşti şi deci, cât mai puţin interes pentru şcoală.
Ar trebui să ne întrebăm măcar “de ce”? Dar răspunsurile pot fi foarte diverse, plecând chiar de la faptul că învăţământul românesc este plin de schimbări, toate aplicate cât mai des cu putinţă – totul e nou ( şi în acelaşi timp şi vechi), şi nesigur……
Postări
