Televizorul - înger sau demon

In urma cu cateva luni, sute de copii japonezi au fost spitalizati in urma vizionarii unui film cu desene animate. Acest incident i-a surprins chiar si pe cei mai renumiti experti in problematica fenomenului TV, care au realizat ca impactul televizorului asupra creierului si comportamentului uman, in special asupra copiilor, este mult mai puternic si mai complex decat s-a crezut. Televiziunea este un instrument formidabil de educatie, informatie, divertisment, dar si un real pericol pentru evolutia psihica, spirituala si comportamentala a tinerilor.

Un fenomen dramatic

Marti, 17 decembrie, 1997, orele 1830, TV Tokyo a difuzat desenul animat „Monstrul de buzunar”, adorat de micutii niponi. Brusc, din ochii soarecelui bonom Pikachu tasnesc violent sageti de lumini atintite asupra virusilor ascunsi in fortareata unui ordinator. Timp de 5 secunde, flash-uri de lumini albastre, rosii si albe sant proiectate pe ecranul televizorului. In foarte scurt timp, aproximativ 700 de persoane, cuprinse intre varsta de 3 si 20 de ani, manifesta convulsii ale membrelor, iritatii ale ochilor, au probleme de respiratie, senzatii si accese de voma. 208 persoane au fost spitalizate, majoritatea cazurilor prezentand un comportament epileptic. O fetita de cinci ani a fost internata intr-o stare grava dupa ce-si pierduse cunostinta. O situatie cel putin alarmanta. Ultimele statistici ale Ministerului Sanatatii din Japonia au relevat existenta a nu mai putin de 10000 de copii care acuzau diverse tulburari in urma vizionarii filmului. Un incredibil efect nociv in masa, fara echivalent in istoria televiziunii, desi acest gen de flash-uri a mai fost utilizat in episoadele anterioare. Producatorul serialului il numeste efectul Paka-Paka, realizat prin puternice flash-uri de culori diferite, alternante, pentru a crea o stare de tensiune in randul micilor telespectatori. Pentru a le induce emotii intense si pentru a le starni interesul pentru viitoarele episoade. Cu alte cuvinte, pentru a-si vinde marfa.

O maladie necunoscuta

Reactiile epileptice la acest gen de fenomene luminoase sant cunoscute sub numele de epilepsie fotosenzitiva. Sant crize ocazionale care dureaza de la cateva secunde la un minut si nu au un caracter patologic. Cazuri similare au mai fost semnalate in SUA si Anglia dar erau legate de jocurile video. Se estimeaza ca 5% din populatia nipona ar fi sensibila la aceste fascicule luminoase de tip stroboscopic cu o frecventa intre 10-30 flash-uri pe secunda. Convulsiile motorii declansate in urma acestor crize ocazionale nu sant insa de origine epileptica. Ele sant declansate de stimuli optici care actioneaza asupra psihicului, efectul indus de flash-urile luminoase fiind mai accentuat pe fondul oboselii, surescitarii, a starii intense de fascinatie a copiilor. Specialistii continua sa ramana insa perplecsi in fata amplorii acestui fenomen care a declansat drama nipona. Ei spera totusi sa descopere resorturile psihiologice si fiziologice care au generat-o. Cercetarile continua...

Mesajul catodic

Imaginile TV ne transpun in diverse stari de constiinta. Un adevar banal pe care-l resimtim cu totii. Modularea acestor stari de constiinta a fost insa pusa in evidenta in urma analizei ritmului encefalografic si a activarii emisferelor cerebrale. S-a observat, de pilda, la telespectatorii tineri predominanta unui ritm alfa, tipic starii de relaxare. Pe acest fond de detenta psihosenzoriala, aflat intre veghe si somnolenta, gradul de sugestibilitate e superior unui nivel de ritm beta, de pilda, tipic starii pe care o avem in timpul lecturii. In aceasta stare, pe care psihologii o numesc fascinatie secundara, individul se lasa vrajit de micul ecran, devenind o victima usoara a sugestiilor transpuse in imagini. Ritmul encefalografic nu este insa singurul criteriu de analiza a starilor de constiinta. Pentru a avea o reprezentare cat mai clara a modularii acestor stari sant urmariti o serie de parametri fiziologici: modificari ale ritmului cardiac, respirator, reactiile electrice ale pielii, miscarile pupilei, modificarile vitezei fluxului sanguin din creier. In final, rezultatele sant coroborate cu raspunsurile subiectului la chestionare legate de constientizarea starilor psihice, emotionale, afective, induse de programul vizionat.

„Radiografii” incomplete

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca emisfera cerebrala dreapta are un grad superior de specializare in reprezentarea datelor analogice si simbolice, fiind de doua ori mai solicitata decat emisfera stanga, specializata in structurarea limbii in idei. Asadar, vizualul constituie unul din factorii toxici majori ai emisferei cerebrale drepte, al carui efect ar putea transforma si altera capacitatile logico-verbale ale copiilor. Un SOS pentru parinti, intrucat se stie ca inca din prima luna bebelusii sant sensibili la anumiti stimuli ai micului ecran. Cercetarile in aceasta directie se afla deocamdata intr-un mare impas. Pentru a-l depasi, specialistii ar trebui sa determine modul in care structura conexiunii neuronilor e influentata de bombardamentul vizual si informational al programelor TV.

Cultura vizuala si esecul scolar

S-a constatat, asadar, ca TV poate perturba sistemul logico-verbal al copiilor. Au fost semnalate numeroase cazuri in care elevii se uitau la profesor, in timp ce acesta preda, ca si cum ar fi avut in fata un televizor. El se putea contrazice la interval de cateva minute fara ca elevii sa-si dea seama. Un studiu efectuat pe un esantion de 250000 de studenti americani a scos la iveala faptul ca timpul de vizionare a programelor TV e invers proportional cu performanetele studiilor. Se pare ca timpul critic de vizionare incepe dupa o ora si jumatate. Daca nu se depaseste aceasta limita, vizualul poate avea un impact pozitiv chiar si asupra copiilor din scoala primara. Ruperile de ritm, flash-urile spoturilor publicitare, comutarea programelor, filmele cu actiune continua favorizeaza discontinuitatea atentiei, deterioreaza capacitatea de concentrare si resorturile imaginatiei. Este o concluzie generala a specialistilor, care nu trebuie totusi absolutizata. Comportamentul tinerilor in fata micului ecran presupune unele disocieri. Unii dintre ei, inzestrati cu o capacitate superioara de discernamant, cu un spirit analitic „instantaneu”, cu o subtila perceptie selectiva si critica, pot transforma procesul vizionarii intr-un complex act de cunoastere, informandu-se adecvat si ameliorandu-si, in acelasi timp, personalitatea, disponibilitatile creative. Ei pot crea in imaginatie aproape instantaneu, modele, imagini, situatii paralele sau complementare, in functie de sensibilitatea, exigentele si gusturile lor. In general, insa, imaginatia de tip emotional, favorizata de repetitia temelor, esueaza in mimetism, o forma de „alienare” pasagera. Modelele pozitive sau negative repetate imprima copilului, la varsta la care incepe sa i se contureze personalitatea, un comportament mimetic care poate avea in unele cazuri consecinte dramatice. Acest pericol poate fi totusi inlaturat, daca i se interzice vizionarea unor emisiuni, filme cu teme adulte, inadecvate psihologiei si modului de receptare al minorilor.

Sfidarea realitatii

La 2 ani copiii invata sa deschida televizorul iar de la 3 ani devin telespectatori... fideli. Cu timpul, ei ajung dependenti de micul ecran, dependenta ce poate genera o serie de mutatii psihice si afective. Daca timpul de vizionare depaseste 4 ore pe zi, se poate aprecia faptul ca tinerii sant din ce in ce mai dezinteresati de mediul familial, de comunicarea cu parintii. TV poate genera insa si situatii mai grave ce implica forme periculoase de toxicomanie. S-a constatat, de pilda, ca unii tineri, desi ajung la saturatie in urma vizionarii indelungate a programelor TV, nu inchid televizorul din teama de a nu se regasi fata in fata cu ei insisi, de a evita o lume interioara angoasanta.

O scoala a violentei

Studii efectuate in ultimii 40 de ani atesta o certa legatura intre difuzarea repetata a violentei televizuale si comportamentele agresive. In cativa ani, copiii americani care se indoapa 3 ore pe zi cu filme axate pe violenta sant martorii unui numar aproximativ de 10000 de omucideri si 100000 de acte agresive. Impactul pe care-l poate avea „hemoglobina” catodica asupra copilului a fost relevat printr-o serie de experimente si statistici. Unul din experimentele emblematice ar putea fi urmatorul: in fata unui grup de copii cuprinsi intre varsta de 3 si 6 ani s-a difuzat un film in care un barbat maltrata o papusa. In momentul in care li s-au distribuit papusi, majoritatea copiilor au avut un comportament similar cu cel din film. S-a constatat ca tinerii care au un apetit deosebit pentru filmele cu violenta intra in pielea personajelor, devenind virtual, printr-un transfer de personalitate, replicantii acestora. O mare parte din cazurile de agresiune, omucideri, violuri, rapiri, sinucideri etc. de mai tarziu isi au obarsia in micul ecran. Ele se multiplica cand intra in rezonanta cu factori patogeni ai mediului familial si social, cu factori genetici sau cu mici experiente traumatizante. Statistici ingrijoratoare consemneaza faptul ca numarul mare al victimelor din SUA se datoreaza si impactului violentei televizate. Intre 1945 si 1974, omuciderile, in cazul populatiei albe din SUA, au crescut cu 93%, iar in Canada cu 92%. In acelasi interval de timp, procentul omuciderilor la populatia alba din Africa de Sud a scazut, dar dupa zece ani de la introducerea televiziunii (an 1975) procentul acestora a crescut cu 130%. Numeroase alte studii efectuate in orase in care televiziunea s-a introdus mai tarziu atesta cresteri spectaculoase ale procentului de crime.

TV poate fi cenzurata!

           TV este un spectacol anesteziant, dar, intr-o doza mare, devine toxic, indiferent de continutul programelor. Prin educatie, pot fi realizate reducerea si selectia programului de vizionare. Educatia trebuie facuta de la o varsta frageda. Copilul trebuie invatat sa vada asa cum e invatat sa citeasca. Sa decodeze efectele uneori halucinante ale amalgamului mediatic, sa perceapa adecvat mesajele, sa stie ca ceea ce se vrea sa ne faca sa vedem nu e ceea ce se vede. Orice imagine poate fi benefica, daca stim s-o privim cu discernamant.